Despre noi

Printre dealurile verzi din nordul ţării se află tărâmul care ne-a inspirat să facem totul ca să ducem mai departe bunătatea laptelui: Ţara Dornelor. LaDORNA a luat naştere în 1998, cu misiunea de a le oferi oamenilor lapte de calitate. De aproape 20 de ani investim continuu pasiune, timp şi tehnologie pentru a produce cel mai bun lapte.

Pot însă natura şi tehnologia modernă să se afle în echilibru? Răspunsul nostru este da. Pe parcursul tuturor acestor ani, natura a rămas cea mai importantă pentru noi, LaDORNA fiind printre primii producători de lactate locali care s-a implicat în construirea de ferme ecologice certificate de Uniunea Europeană.

Povestea noastră continuă şi împreună mergem către un viitor care începe de la cuvintele bunătate, puritate, respect.